Am ales:Exit.

Înțelegi, Ioana?
Ai avut dreptate. Nu „Delete”. Asta nu am cum să șterg. Dar „Exit” pot să dau. Și am făcut-o.
Am rămas blocată în fața albului ăsta. Pentru că acum am alb în mine, similar unui alt început. Dar aici nu e vorba de un început, ci de un sfârșit.
Cică atunci când iubești, ești orb. Nu credeam asta. Pentru că nu iubisem. Doar că vine un moment pe care îl tot amâni în care ți se duce vălul de pe ochi și intri într-un zid. Și atunci, în ultima clipă, sângerând, lovit, te chinui să îl distrugi. Dar nu ai cum. Pentru că el deja te-a distrus pe tine. Și renunț, pentru că nu am altă ieșire. O vreau, dar nu o am.
Perfect- imperfect.
Mai mult imperfect. Mult prea imperfect. Ar fi mai simplu dacă am fi ca niște roboți, fără sentimente complexe. Cică nu există perfecțiune și suntem conștienți de asta. Atunci de o căutăm și totuși, negăm că am face-o? Cred că mi-am dorit prea mult de la tine. Poate ar fi trebuit să mă mulțumesc cu ce era. Asta mă face egoistă? Dar am dreptul să fiu egoistă! Am dreptul de a-mi rezerva ce e mai bun. Pentru că am demnitate, orgoliu și voință.
Tu nu.
Asta a aruncat tot în groapa asta adâncă. Din dragoste pentru cuvinte, aș înșira toată morala pe care ți-am făcut-o. La ce bun? Singurul lucru pe care trebuie să îl vezi e realitatea. Aia cum că trebuie să îți formezi un caracter mai puternic. Nu te fă o stană de piatră, nu renunța. Dar încetează să mai fii un sloi de gheață topit.
Încă nu conștientizez schimbarea. Timpul îmi va arăta multe: ce e, cum e viața cu absența ta. Pentru că începusem să trăiesc în momentul în care mi-ai strâns viața în brațe. Azi, mi-o smulg și plec cu ea de mână. Până acum, îmi era doar amantă. Amanta aia bună, care mă făcea să mă simt ca un stăpân al tuturor lucrurilor bune, mă simțeam ființa superioară pentru că o făceam al dracului de fericită. Acum, obosită, decide să fim doar tovarăși de drum. Vom lega o prietenie strânsă, o voi poseda fără sentimente și nu o voi lăsa să mai plece de lângă mine.
Îmi iau inima și plecăm.