Luminiță

E ciudat cum până și cele mai simple lucruri ne influențează starea de spirit.

29.11.2009 ; 14:45 ; E după-amiază.

E soare afară, e cald. Miroase a speranțe reînviate, scântei reaprinse și gânduri reamintite.

Și totuși, e ceva incomplet.

Mirosul proaspăt de țara mă liniștește. Mă așez cu genunchii strânși la piept pe scară și contemplez cerul. Câtă minunăție! Splendoarea lui îmi umple sufletul de pace. Fixez cu ochi-mi curioși un nor. Aleargă. Oare de ce? E la fel ca atunci când avem probleme și in mintea noastră se creează un labirint în care tot alergăm, și alergăm… în căutarea ieșirii.

Sunt momente în care simți că ieșirea nu există.

Drumul ți-e lung și obositor… Ai vrea să renunți. Ți s-a stins lumina torței și înaintezi din ce in ce mai greu. Și simți că nu mai poți. Dar deodată, apare o rază de soare, plăpândă și singuratică dar care e gata să-ți lumineze drumul.

Mi se preling lacrimi reci pe obrazul de catifea roz.

Ești prins intre alb și negru. Oare să te bucuri, oare să-ți fie teamă? Poți avea incredere?! Și totuși…O faci! Urmezi o rază plăpândă cu pași nesiguri. Timpul trece tot mai greu și ganduri rele te apasă…

Respir încet și-mi adun ultimele puteri.

Dar e un strop de voință în tine care te indeamnă să mergi mai departe. Avansezi incet.Dar sigur! Și parcă întrevezi lumina… Și mergi mai departe cu sufletul strâns repede, tot mai repede… Și ajungi la ieșire. Lumina te izbeste violent și o absorbi în toată existența ta.

Chinul a luat sfarșit. Și acum… Cum vei putea mulțumi vreodată razei care te-a salvat?!

Mă ridic și intru grăbită înăuntru. Călătoria m-a secat. Și adorm liniștită….